Totul despre scrisoare de garantie
Scrisoarea de garanție pentru participare la licitație este un instrument de garantare solicitat participantului la o licitație de atribuire a contractelor de achiziție privată/publică şi/sau a contractelor de cesiune de lucrări sau servicii publice, având rolul de a proteja beneficiarul licitației de comportamente non etice al participanților, până la materializarea licitației prin încheierea contractului.
Scrisoarea de garanție pentru mentenanță este un instrument care garantează beneficiarului remedierea defecțiunilor apărute post execuție și/sau întreținerea lucrării.
Scrisoarea de garanție pentru finanțare/prefinanțare fonduri europene reprezintă garantarea beneficiarului în legătură cu returnarea la timp şi în condițiile stabilite a sumei înaintate cu titlu de finanțare / prefinanțare.
Scrisoarea de garanție pentru restituirea avansului (retur avans) este un instrument care garantează beneficiarului restituirea avansului în cazul neexecutării contractului ori neîndeplinirii obligațiilor contractuale cu autoritățile publice ori private.
Scrisoarea de garanție de bună plată pentru ridicarea măsurilor asiguratorii/suspendare executare silită ANAF, se solicită în urma modificărilor aduse la Codul de procedură fiscală prin Ordonanța nr. 17/2015 şi potrivit prevederilor art. 213 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare organul fiscal solicită constituirea de garanții, între altele, prin scrisoare de garanție.
Scrisoare de garanție pentru bună execuție este un instrument financiar care asigură îndeplinirea obligațiilor contractuale de natură cantitativă, calitativă și în perioada convenită a contractului subsecvent. Beneficiarul contractului are astfel la dispoziție o garanție certă care îl protejează fată de riscul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.
Scrisoarea de garanție de bună plată pentru autorizații / licențe este un instrument financiar care garantează capacitatea financiară, destinat operatorilor de transport care au nevoie sa obțină sau să prelungească licența de transport.
Scrisoarea de garanție pentru sume reținute este un instrument de garantare validat prin lege ce poate fi folosit pentru constituirea garanției solicitate de autoritățile contractante pentru deblocarea sumelor reținute din contractele de lucrări finanțate prin Programul operațional sectorial Mediu şi Programul operațional sectorial Transport. Scrisoarea de garanție pentru sume reținute acoperă plata în favoarea Beneficiarului a unei despăgubiri, în situația în care Contractantul a eșuat în îndeplinirea obligației/obligațiilor de a remedia un defect/defecte.
Scrisoare de garanție a disponibilităților bănești este un instrument financiar care se utilizează în procesul de participare la licitații în vederea îndeplinirii criteriilor din caietele de sarcinii publicate. Acest instrument confirmă că posesorul poate dispune, în plus față de orice alte obligații pe care le-ar putea avea în cadrul unor alte contracte, de garanții, lichidități, resurse reale negrevate de datorii sau linie de credit pentru o perioadă solicitată, în vederea demonstrării capacității de realizare a proiectului de atribuit.
Scrisoare de garanție pentru bună plată este instrumental financiar prin care Ordonatorul și Garantul se obligă să garanteze față de beneficiar, îndeplinirea obligațiilor de plată la termen a debitelor decurgând din contractul nominalizat, în limita sumei garantate, în strictă concordanță cu termenele şi condițiile stipulate în contract.